După negocieri intense, Comisia Europeană a ajuns la un acord cu Regatul Unit cu privire la termenii viitoarei cooperări ale acestui stat cu Uniunea Europeană. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „A meritat să luptăm pentru acest acord, deoarece avem acum un acord echitabil și echilibrat cu Regatul Unit, care va proteja interesele noastre europene, va asigura o concurență loială și va asigura predictibilitatea atât de necesară pentru comunitățile noastre de pescari. În cele din urmă, putem să lăsăm Brexitul în urmă și să privim către viitor. Acum Europa avansează.” Negociatorul-șef al Comisiei Europene, Michel Barnier, a declarat: „Am ajuns acum la sfârșitul unei perioade foarte intense de patru ani, în special ultimele nouă luni, în cursul căreia am negociat retragerea ordonată a Regatului Unit din UE și un parteneriat nou, asupra căruia am convenit în cele din urmă astăzi. Pe parcursul acestor negocieri, protejarea intereselor noastre a fost primordială și mă bucur că am reușit să facem acest lucru. Acum, este de competența Parlamentului European și a Consiliului să își exprime punctul de vedere cu privire la acest acord.”
O analiză recentă a arătat că numărul de angajați cu normă întreagă (FTE) implicați în procesul de verificare a clienților în cadrul celor trei bănci…
Descărcaţi documentele