Încetinirea creșterii economice din România

17 noiembrie 2021

Creșterea economică a  României din al treilea trimestru al acestui an nu s-a ridicat la standardele și așteptările instituțiilor financiare naționale și internaționale. Astfel, băncile din România, dar și Uniunea Europeană, au scăzut prognozele privind creșterea economică a acestui an. Printre cauzele principale pentru această încetinire se numără stresul provocat de noul val de infectări cu COVID-19, astfel scăzând puterea de cumpărare a populației.

Estimările inițiale făcute de insituțiile bancare din România și de Consiliul European prevesteau o creștere economică, anume o creștere a Produsului Intern Brut (PIB) de aroximativ 7.5% la sfârșitul anului 2021. În schimb, creșterea economică a trimestrului trei, anume de aproximativ 7%/an, se află mult sub nivelul de așteptare al specialiștilor, asta dupa ce trimestrul doi a cunoscut o creștere considerabilă de 14%/an. Ionuț Dumitru, economistul-șef de la Raiffeisen Bank România, susține că,  fără a lua în considerare industria agriculturii, care a cunoscut creșteri semnificative în T3, PIB-ul României probabil a scăzut în T2 față de T3. Acesta a mai declarat că mai multe industrii sunt afectate, printre ele numărându-se cele de producție și cele de construcții.

Un motiv principal al încetinirii creșterii economice o poate reprezenta scăderea puterii de cumpărare a românilor. Astfel, stresul provocat de creșterea accelerată a infectăilor de COVID-19 dar și a deceselor din aceiași cauză a redus semnificativ din predispoziția majorității de a cumpăra lucruri neesențiale. Un alt motiv, care se resimte și la nivel global, ar fi lispa componentelor, cum ar fi lipsa cipurilor, dar și scumpirea materiilor prime, factori ce îngreunează procesul de producție și scumpesc costurile producătorilor. Creșterea costurilor, alături de scădere puterii de cumpărare, atrag de la sine creșterea prețurilor produselor de pe piață.

Astfel, instituțiile bancare și-au redus așteptările ce privesc creșterea economică până la sfârșitul anului, ING reducând prognoza de creștere de la 7,5% la 6,5% Raiffeisen de la 7,5% la 6,2%, iar BCR de la 7,4% la 6,4%. Comisia Europeană a revizuit și ea prognoza, scăzând de la 7,4% la 7%. În schimb, Banca Mondială și-a îmbunătățit așteptările asupra creșterii României, aceasta revizuind prognoza de la 6% la 7,3% la începutul lunii octombrie. Pentru anul 2022, ING își menține estimarea de 4,5% în privința creșterii PIB-ului, iar Raiffeisen și-o menține pe cea de 4,7%. În schimb, BCR și-a scăzut așteptările pentru anul 2022, aceștia scăzând prognoza de creștere de la 4,5% la 4%.

Lăsaţi un raspuns

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *