Majorări Salariale de până la 25% pentru bugetari

06 septembrie 2022
Bază de date

Inflația se află în creștere de la începutul anului, impactul acesteia fiind din ce în ce mai simțit în rândul cetățenilor. Printre soluțiile adoptate de guvern pentru a ține pasul cu aceasta se numără și creșterile salariale pentru bugetari. Inițial, un proiect de lege prevedea creșteri salariale cu până la 50% pentru unii bugetari, însă acesta a fost modificat în favoarea unor politici mai inclusive.

Proiectul de lege inițial, de la începutul lunii august 2022, prevedea creșterea salariilor a tuturor bugetarilor care nu erau trecute pe grila salarială prevăzută de lege din 2022. Creșterea consta într-un sfert din diferența dintre grila actuală și cea actualizată. În plus, proictul inițial mai viza creșteri suplimentare de până la 50% pentru bugetarii din ministere și cei care lucrează cu fonduri europene. În plus, această variantă iniţială a proiectului de act normativ acorda o majorare a salariului de bază cu 15% pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Ministerului Culturii şi Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, personalul din cadrul instituţiilor aflate din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, precum şi al serviciilor publice ale acestor ministere, şi personalul din cadrul Institutului Naţional de Statistică precum şi din cadrul direcţiilor regionale şi judeţene de statistică.

Inițial, proiectul majorărilor salariale trebuia lansat la 1 iulie 2022, însă aceasta a fost amânata pentru că la momentul votării ei în parlamament a fost luată decizia de a include și parlamentarii și primarii în aceste creșteri. Între timp, consiliul Economic și Social a decis că acest proiect de lege ar fi discriminatroiu, doar o parte dintre angajați beneficiind de creșterea de 50%. Pentru evitarea unei dispute între bugetarii cu beneficii și cei fără, guvernul a decis să retragă ordonanța din forma din care era și să o modifice conform, astfel încât să existe măsuri mai inclusive de care să beneficieze toată lumea în mod egal. Astfel, Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică un nou proiect de ordonanță de urgență, prin care majorează, din luna august, salariile tuturor bugetarilor cu un sfert din diferența dintre salariul prevăzut pentru anul 2022 în legea salarizării bugetare și cel din luna decembrie 2021, fără a mai majora salariile angajaților care lucrează cu fonduri europene cu pâna la 50%.

Marius Budăi, Ministrul Muncii, a afirmat că „În general, majorările vor fi în jurul sumei de 150 lei la angajat şi sunt angajaţi care vor primi şi mai puţin. Iar, în afară de personalul medical care deja ştim că este la nivelul din 2022, mai sunt salariaţi în cadQrul ministerelor care deja au atins pragul din 2022 şi acei salariaţi nu primesc majorarea pentru că deja sunt acolo”. În plus, acesta a mai precizat că impactul bugetar este în jur de două miliarde lei.

Lăsaţi un raspuns

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *