În centrul conflictului se află faptul că guvernul chinez vede Taiwanul ca o provincie separatistă care, în cele din urmă, va face parte din țară. Dar mulți taiwanezi consideră că insula lor este o națiune separată – indiferent dacă independența este sau nu declarată oficial vreodată.
Despre primii coloniști cunoscuți din Taiwan se crede că au venit din sudul Chinei moderne. Insula pare să fi apărut pentru prima dată în înregistrările chineze în 239 d.Hr., când un împărat a trimis forte pentru a explora zona, fapt pe care Beijingul îl folosește pentru a-și susține revendicarea teritorială. După o perioadă relativ scurtă în care a fost colonie olandeză (1624-1661), Taiwanul a fost administrat de dinastia Qing a Chinei între 1683 și 1895. Sursele istorice sugerează că insula a intrat pentru prima dată sub controlul deplin al Chinei în secolul al XVII-lea, când dinastia Qing a început să o administreze. Apoi, în 1895, China a cedat insula Japoniei după ce a pierdut primul război chino-japonez. China a luat din nou insula în 1945, după ce Japonia a pierdut al Doilea Război Mondial. Totuși, există dezacord și confuzie cu privire la ceea ce este Taiwan. Are propria constituție, lideri aleși democratic și aproximativ 300.000 de soldați activi în forțele sale armate. În ciuda faptului că are toate caracteristicile unui stat independent și un sistem politic care este diferit de cel al Chinei, statutul juridic al Taiwanului rămâne neclar până în acest moment. În prezent, doar 13 țări (plus Vaticanul) recunosc Taiwan ca țară suverană.
Legătură Statelor Unite cu diviziunea China-Taiwan
Politica Washingtonului a fost una de „ambiguitate strategică”, în măsura în care ar interveni militar doar dacă China ar invada Taiwanul. Dar s-a angajat, de asemenea, în a furniza Taiwanului arme defensive și a subliniat că orice atac al Chinei ar provoca „îngrijorare gravă”. În mai 2022, președintele Joe Biden a răspuns afirmativ când a fost întrebat dacă SUA ar apăra Taiwanul militar. Astfel, problema Taiwanului a tensionat și relațiile dintre SUA și China. Beijingul a condamnat orice sprijin perceput de la Washington pentru Taipei, drept răspuns, a intensificat incursiunile avioanelor militare în zona de apărare aeriană a Taiwanului de la alegerea presedintelui Biden.
Situația actuală
Președintele Chinei, Xi Jinping, a declarat că „unificarea” cu Taiwan „trebuie îndeplinită” și nu a exclus posibila utilizare a forței pentru a realiza acest lucru. Relațiile dintre Taiwan și China par să se fi deteriorat brusc în urma vizitei la Taipei, a lui Nancy Pelosi, președinte al Camerei Reprezentanților SUA, pe care Beijingul a condamnat-o drept „extrem de periculoasă”. China spune că exercițiile sale militare se concentrează pe șase zone vulnerabile din jurul Taiwanului, dintre care trei se suprapun cu apele teritoriale ale insulei. Taiwanul spune că orice acțiune, care va forța navele și avioanele să găsească noi rute în jurul acelor zone, îi încalcă suveranitatea și echivalează cu o blocadă. Taiwan a avertizat, de asemenea, companiile de pe insulă să se aștepte la atacuri cibernetice intense în zilele următoare. China a lansat mai multe rachete balistice Dongfeng în apele din jurul coastelor de nord-est și sud-vest ale Taiwanului. Ministerul Apărării din Taiwan a declarat că a activat sistemele de apărare ca răspuns. Preşedintele Comitetului pentru Relaţii Externe din Senatul SUA, democratul Bob Menéndez, a propus sporirea ajutorului militar american pentru Taiwan şi desemnarea acestei insule drept aliat strategic non-membru NATO. Kremlinul a declarat joi că guvernul Chinei are dreptul suveran de a organiza exerciții militare în jurul Taiwanului și a acuzat Statele Unite că alimentează în mod artificial tensiunile în regiune. Tensiunile dintre China și Taiwan au crescut semnificativ. Cu toate acestea, declanșarea unui conflict militar cinetic nu ar fi în interesul niciuneia dintre părți. Diplomatul Doru Costea, fost ambasador al României la ONU, reprezentând, de asemenea, România în China, a declarat într-un interviu, faptul că ,,Spre deosebire de Rusia, China favorizează stabilitatea și predictibilitatea mediului în care acționează atât în plan regional, cât și în cel global. Într-o formulare mai puțin pretențioasă, des întâlnită prin filme, <<conflictul nu face bine afacerilor>>; este adevărat – cu excepția producătorilor și comercianților de armament, unde discuția se poartă în alți termeni și în privința Chinei.”
