„The European Green Deal”, planul de luptă al UE împotriva schimbărilor climatice

13 decembrie 2019

Transformarea Europei în primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050 este cea mai mare provocare și oportunitate a epocii noastre. Pentru a reuși să facem acest lucru, Comisia Europeană a prezentat Pactul ecologic european, cel mai ambițios pachet de măsuri care ar trebui să le permită cetățenilor și întreprinderilor din Europa să beneficieze de tranziția către o economie verde și durabilă. Măsurile sunt însoțite de o foaie de parcurs inițială a principalelor politici și variază de la reducerea ambițioasă a emisiilor și investițiile în cercetarea și inovarea de vârf până la conservarea mediului natural al Europei.

Susținut de investiții în tehnologii ecologice, soluții durabile și noi întreprinderi, Pactul ecologic poate fi o nouă strategie de creștere a economică a UE. Succesul său depinde în mare măsură de implicarea și angajamentul publicului și al tuturor părților implicate. Mai presus de toate, Pactul ecologic european stabilește o cale de tranziție justă și echitabilă din punct de vedere social. El este conceput în așa fel încât marea transformare care ne așteaptă să nu lase în urmă pe nimeni  nici-un om, nici-o regiune. Pactul ecologic european își propune să îmbunătățească bunăstarea oamenilor. Întreprinderea măsurilor necesare pentru ca Europa să devină neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei și pentru protejarea habitatului nostru natural va fi benefică pentru oameni, pentru planetă și pentru economie. Nimeni nu va fi lăsat în urmă.

„Pactul ecologic european este noua noastră strategie de creștere. Ne va ajuta să reducem emisiile și să creăm în același timp locuri de muncă.” Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene

„Propunem o tranziție verde și incluzivă pentru a contribui la îmbunătățirea bunăstării oamenilor și la asigurarea faptului că generațiile viitoare vor avea o planetă sănătoasă” Frans Timmermans, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene

UE va fi neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei în 2050. Comisia va propune un act legislativ european privind clima prin care acest angajament politic va deveni o obligație juridică și care va impulsiona investițiile. Atingerea acestui obiectiv va necesita acțiuni în cadrul tuturor sectoarelor economiei noastre:

Energie – Decarbonizarea sectorului energetic;

Cladiri- Renovarea clădirilor, pentru a-i ajuta pe oameni să își reducă facturile la energie și consumul de energie;

Industrie –Sprijinirea industriei pentru a inova și pentru a deveni lideri mondiali în domeniul economiei verzi;

Mobilitate -Introducerea unor forme de transport privat și public mai puțin poluante, mai ieftine și mai sănătoase.

Vă invităm sa citiţi tot articolul accesând urmâtorul link : 

 Sursa: file:///C:/Users/Iuliana/Downloads/What_is_the_European_Green_Deal_ro.pdf.pdf

Lăsaţi un raspuns

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *