Volodimir Zelensky, desemnat personalitatea anului 2022 de revista TIME

09 decembrie 2022

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, în vârstă de 44 ani, fost scriitor, producător, comediant dar și actor, a fost desemnat de revista TIME ca fiind personalitatea anului 2022. Desi acesta  nu se afla in atentia publicului larg pana la inceputul anului , a reușit în 9 luni să ajungă un simbol al rezistenței, curajului și al speranței. Toate acestea în urma uneia dintre cele mai triste și provocatoare perioade pentru poporul ucrainean din epoca contemporană.

Tensiunile geopolitice din anul precedent dintre Rusia și Occident au escalat până în puctul critic din 24 februarie 2022, când Rusia și-a începutul oficial atacul asupra Ucrainei. Bombardamentele din acea dimineață au afectat majoritatea orașelor din sudul, estul și nordul Ucrainei, inclusiv capitala Kiev. Acestea au lăsat în primele zile sute de victime, printre care și civili, în lunile ce au urmat estimările apropiindu-se de cateva mii.

În săptămânile ce au urmat, bombardamentele se intenstifică, iar Zelensky rămâne în țara și începe să caute sprijin din Occident. Comunicarea lui cu publicul larg a început cu un video scurt  prin care dovedea că atât biroul lui cât și societatea civilă au rămas funcționale în urma atacurilor. Mesajele au continuat, cu o frecvență aproape zilnică, în care a prezentat situația de la vremea respectivă cât și cerințe pentru anumite echipamente militare sau ajutoare umanitare.

Decizia lui de a rămâne în capitala țării la începutul invaziei și de a refuza ajutorul Statelor Unite de a-l evacua, a fost una dintre cele mai importante ale războiului ce abia începea. În acest fel, Zelensky a reușit să sudeze atât populația civilă cât și armata, formând o rezistență nemaivăzută. „Sunt președintele Ucrainei și locuiesc aici, consider că voi cunoaște detaliile mai bine de aici” a declarat reporterilor, imediat după o convorbire cu președintele SUA Joe Biden.

Președintele Ucrainei a rămas conectat cu poporul și armata sa, acesta frecventând locuri aglomerate precum școli, spitale, baze militare, sau chiar orașe care se aflau în pline bombardamente. Tot din aceste locații a mai susținut interviuri pentru presa locală și internațională. În schimb, el a primit recunoaștere și apreciere atât națională cât și internațională. Într-un interviu acordat celor de la Financial Times, Zelensky își aduce aminte de primele zile ale invaziei și spune că “Sunt mai mult responsabil decât curajos…nu-mi place să dezamăgesc oamenii.”

Răspunsul internațional

Într-o lume recent ieșită dintr-o pandemie ce a lăsat urme adânci pe toate laturile sociale, politice sau financiare, divizată de interese politice, aflată în pragul unei noi crize, s-a găsit o couniune, s-a renunțat la orgolii politice iar ajutorul nu a întârziat să apară. 141 de țări au condamnat invazia, în cadrului unei prime reuniuni ONU. Au existat și țări ce au ținut partea Moscovei, printre ele numărându-se Belarus, Siria, Eritreea și Coreea de Nord.În tot acest timp, granițele vestice cu țările vecine (Polonia, Slovacia, Ungaria și mai ales România), gările, stațiile de autobuz și drumurile Ucrainei erau supraaglomerate de oameni care încercau să fugă din calea războiului, dar care erau primiți și sprijiniți în urma unei mobilizări internaționale.

Teritoriilor ocupate de ruși ajunseseră la un procent de 20% din întregul teritoriu al Ucrainei, ocupând total sau parțial regiunile Donețk, Lugansk, Harkov, Herson și Zaporijie. Cu toate acestea Forțele Armate Ucrainiene au reușit încet dar sigur, cu ajutorul voluntarilor internaționali și a suportului de tehnică militară și provizii venite din partea altor guverne, să elibereze localități gradual, astfel încât în prezent, peste 50% din teritoriile ocupate inițial, se află acum sub controlul ucrainienilor.

Nouă luni mai târziu, armata Rusiei este departe de capitala Ucrainei. Deși continuă zilnic să bombardeze infrastructura țării, lăsând fără apă, gaze și electricitate o parte semnificativă a țării, inclusiv capitala, speranța și curajul ucrainienilor sunt întărite de ajutoarele militare care continuă să ajungă în țara.

Prelungirea războiului

Temperaturile din următoarele 2 luni se preconizează că vor scădea chiar și spre -20, -30 de grade în unele zone. Liniile de aprovizionare vor fi afectate, la fel și buna funcționare a echipamentelor militare. Vremea va reprezenta un factor critic pentru următoarele decizii ce vor trebui luate. De menționat este și faptul că iarna  a fost decisivă pentru victoriile Rusiei împotriva Germaniei naziste, împotriva lui Napoleon, dar și pentru războiul de independență al Ucrainei, din 1918. „Vremea are un impact asupra oricărui tip de activitate, inclusiv cea militară”, a declarat pentru Financial Times Oleksii Melniik, fost locotenent colonel al forțelor aeriene ucrainene, în prezent co-director al think-tank-ului Razumkov Centre din Kiev. „Va avea un impact asupra ambelor părți implicate”, a adăugat el.

Despre titlurile acordate de revista TIME

Ironia face ca în 2007, aceeași revistă TIME, să acorde același titlu de personalitate a anului, chiar actualului oponent al lui Zelensky, anume Vladimir Putin, la vremea respectivă, revista titrând faptul că acesta … “și-a întors țara din haos la masa puterii mondiale, deși cu un preț pentru principiile democratice.”

Momentan, detaliile despre finalitatea războiul sunt incerte, acesta devenit unul de uzură, care se va încheia probabil tot la masa negocierilor. Dar până la finalul războiului, președintele Zelensky a dovedit că oamenii și națiunile se pot uni pentru apărarea democrației, libertății și valorilor, transformând frica în curaj și speranță. Totodată a dovedit și cât de fragilă este aceeași democrație, dacă nu este administrată corect. Pentru toate acestea, revista TIME a acordat titlul de Personalitate a Anului, atât președintelui Volodimir Zelensky dar și “spiritului ucrainean”.

Lăsaţi un raspuns

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *