Un an de la aplicarea GDPR

28 mai 2019

La 25 mai 2019 s-a împlinit un an de la intrarea în vigoare a Regulamentului general privind protecția datelor. În această perioadă de timp s-au transmis aproape 90.000 de notificări cu privire la încălcări ale securității datelor cu caracter personal, în UE.

Pentru a marca acest moment, dl Andrus Ansip, vicepreședinte pentru piața unică digitală, și dna Věra Jourová, comisar pentru justiție, consumatori și egalitatea de gen, au declarat: “Aceste norme revoluționare nu numai că au pregătit Europa pentru era digitală, dar au și devenit un punct de referință la nivel mondial. Datorită RGPD, autoritățile au devenit mai eficace în abordarea încălcărilor. De exemplu, la un an de la intrarea în vigoare a regulamentului, Comitetul european pentru protecția datelor, înființat recent, a înregistrat peste 400 de cazuri transfrontaliere de utilizare abuzivă a datelor cu caracter personal în Europa. Acest lucru demonstrează beneficiile suplimentare ale RGPD, întrucât protecția datelor nu se oprește la frontierele naționale. Noul act legislativ a devenit „pragul de reglementare” la nivel UE, care ne modelează răspunsul în multe alte domenii. Fie că este vorba de inteligența artificială, de dezvoltarea rețelelor 5G sau de integritatea alegerilor europene, existența unor norme solide în materie de protecție a datelor contribuie la dezvoltarea politicilor și a tehnologiilor noastre bazate pe încrederea cetățenilor. Principala noastră prioritate pentru lunile următoare este să asigurăm o punere în aplicare corectă și uniformă a regulamentului în statele membre. Îndemnăm statele membre să respecte litera și spiritul RGPD pentru a crea un mediu previzibil și pentru a evita sarcinile inutile pentru părțile interesate, în special pentru IMM-uri. De asemenea, vom continua colaborarea strânsă cu Comitetul european pentru protecția datelor și cu autoritățile naționale de protecție a datelor, precum și cu întreprinderile și societatea civilă, pentru a aborda cele mai presante chestiuni și a facilita punerea în aplicare a noilor norme.”


RGPD se aplică de la 25 mai 2018. De atunci, aproape toate statele membre și-au adaptat legislația națională pentru a se alinia la RGPD. Autoritățile naționale de protecție a datelor, care sunt responsabile de punerea în aplicare a noilor norme, își coordonează mai bine acțiunile datorită noilor mecanisme de cooperare și Comitetului european pentru protecția datelor. Acestea emit orientări privind aspectele esențiale ale RGPD pentru a contribui la punerea în aplicare a noilor norme.
Comisia va sărbători un an de la intrarea în vigoare a RGPD în cadrul unui eveniment care va avea loc la 13 iunie. Astfel cum se prevede în RGPD, Comisia va prezenta în 2020 un raport privind aplicarea noilor norme.
Sursa : https://ec.europa.eu/romania/news/20190522_GDPR_situatie_an_intrare_vigoare_ro

Lăsaţi un raspuns

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *