Comisia aprobă ajutorul de stat pentru restructurare în valoare de 95,3 milioane EUR acordat de România companiei aeriene TAROM

03 mai 2024

Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, planurile României de a acorda transportatorului aerian național deținut de stat, TAROM, un ajutor de restructurare în valoare de până la 95,3 milioane EUR (473,69 milioane RON). Măsura va permite companiei să își restabilească viabilitatea pe termen lung, reducând în același timp la minimum denaturările concurenței. La 28 mai 2021, România a notificat Comisiei un plan de restructurare a companiei TAROM. Planul de restructurare stabilește un pachet de măsuri de raționalizare a operațiunilor TAROM, de reînnoire a flotei sale învechite și de reducere a costurilor. Continuă sa citesti

Comisia lansează prima anchetă în cadrul Instrumentului UE pentru achiziții publice internaționale

28 aprilie 2024

Comisia Europeană a inițiat pentru prima dată o anchetă în cadrul Instrumentului pentru achiziții publice internaționale (IPI). Această anchetă a fost lansată ca răspuns la măsurile și practicile de pe piața chineză a achizițiilor de dispozitive medicale care discriminează în mod neloial întreprinderile și produsele europene. Probele colectate de Comisie indică faptul că piața achizițiilor publice de dispozitive medicale din China a devenit treptat mai închisă pentru întreprinderile europene și străine, precum și pentru produsele fabricate în UE. Acest lucru se datorează măsurilor introduse de China care diferențiază în mod inechitabil întreprinderile locale și cele străine, precum și între dispozitivele medicale produse la nivel local și cele importate. Continuă sa citesti

Declarația comisarului pentru energie, Kadri Simson, privind nivelurile record de stocare a gazelor după iarnă în Europa

15 aprilie 2024

Europa iese din a doua iarnă de la invadarea ilegală a Ucrainei de către Rusia. În ciuda numeroaselor temeri, am devenit mai puternici decât înainte, cu o mai mare securitate și solidaritate energetică și cu un mix energetic mai curat. La 31 martie, când s-a încheiat sezonul de încălzire de iarnă, depozitele noastre de gaze erau pline în proporție de peste 58 %. Acesta este cel mai înalt nivel înregistrat în această perioadă a anului. Aceste niveluri ridicate de stocare sunt rezultatul diversificării cu succes a aprovizionării cu energie, al eforturilor cetățenilor și ale întreprinderilor de a reduce cererea de gaze și al investițiilor noastre în energia din surse regenerabile – cei trei piloni ai planului nostru REPowerEU.
Continuă sa citesti

Bulgaria și România intră în spațiul Schengen

01 aprilie 2024

Pe 31 martie, Bulgaria și România devin state membre ale spațiului Schengen: normele Schengen (inclusiv cele referitoare la eliberarea vizelor Schengen) se vor aplica în ambele țări, iar controalele la frontierele aeriene și maritime interne vor fi eliminate. Comisia salută cu entuziasm această realizare, o concretizare a deciziei istorice a Consiliului din decembrie 2023. Aderarea la spațiul Schengen a celor două state membre aduce o extindere semnificativă a celui mai mare spațiu comun din lume fără controale la frontierele interne, sporindu-i atractivitatea. Președinta von der Leyen a declarat: „Ziua de mâine marchează o dată importantă: Bulgaria și România se alătură familiei Schengen. Salut eliminarea controalelor la frontierele interne aeriene și maritime. Acesta este un mare succes pentru ambele țări. Și un moment istoric pentru spațiul Schengen – cel mai mare spațiu de liberă circulație din lume. Împreună, construim o Europă mai puternică și mai unită pentru toți cetățenii noștri.”
Continuă sa citesti

Sondajul Eurobarometru arată percepții pozitive cu privire la economie și la calitatea vieții în regiunile UE

25 martie 2024

Comisia a publicat astăzi un sondaj Eurobarometru Flash realizat la nivel regional, care arată că cetățenii UE au o opinie pozitivă în ceea ce privește situația economică și calitatea vieții din regiunile lor. Peste opt din zece europeni (82 %) afirmă că, în regiunile lor, calitatea vieții este bună. În același timp, 65 % dintre europeni declară că situația actuală a economiei din regiunile lor este bună. Ca tendință generală, europenii consideră că cele mai importante probleme cu care se confruntă regiunile lor în prezent sunt costul vieții (31 %), situația economică și șomajul (26 %) și sănătatea (26 %). Acestea sunt urmate de locuințe (20 %), de mediu și schimbările climatice (19 %) și de sistemul educațional (18 %).
Continuă sa citesti

Declarația președintei von der Leyen la conferința de presă comună cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu

05 martie 2024

Mă bucur mult să te revăd. Săptămâna trecută ne-am întâlnit în contextul „Comunității politice europene” din Granada. Și, într-adevăr, după cum ai spus, în urmă cu șase luni ai găzduit și tu acest summit foarte special al comunității politice europene chiar aici, la Chișinău. Și ai făcut-o într-un mod remarcabil. Era firesc să ne întâlnim în Republica Moldova. Pentru că inima Europei bate cu atâta putere aici. Republica Moldova a arătat în mod repetat ce spirit european puternic are și cât de profund este angajată pe calea aderării la UE. Despre asta vreau să vorbesc astăzi. După cum știți, la începutul lunii noiembrie, Comisia își va prezenta raportul anual privind extinderea. Pe lângă alte țări, Comisia va evalua și progresele înregistrate de Republica Moldova în calitate de țară candidată. Această evaluare va sta apoi la baza discuțiilor cruciale din cadrul summitului Consiliului European din decembrie. Miza este foarte mare. Aceste discuții vor avea un impact direct asupra viitorului vostru ca țară a UE. Prin urmare, permiteți-mi să fac două observații cu privire la evaluarea în curs. Continuă sa citesti

UE oferă ajutor umanitar în valoare de 83 de milioane EUR pentru a sprijini persoanele din Ucraina și Moldova

20 februarie 2024

Astăzi, Comisia anunță un ajutor umanitar inițial în valoare de 83 de milioane EUR pentru a sprijini persoanele afectate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei în 2024. Atacurile îndreptate intenționat de către Rusia asupra infrastructurii energetice și civile esențiale a Ucrainei, cum ar fi spitalele, școlile și rețelele electrice, afectează grav accesul cetățenilor la serviciile de bază. Cu fiecare nou bombardament, din ce în ce mai mulți ucraineni rămân fără locuință și au nevoie de asistență și de adăpost în condiții de ger. Având în vedere că se estimează că 14,6 milioane de persoane au nevoie de ajutor umanitar în Ucraina, această nouă finanțare vine într-un moment crucial. Continuă sa citesti

Prima revizuire a bugetului pe termen lung al UE va contribui la abordarea principalelor provocări cu care se confruntă Uniunea

19 februarie 2024

Comisia Europeană salută acordul istoric al Consiliului European cu privire la prima revizuire a plafoanelor cadrului financiar multianual. Acordul Consiliului confirmă toate prioritățile indicate în propunerea Comisiei și acoperă 80 % din finanțarea solicitată. Această consolidare va permite UE să își realizeze în continuare prioritățile comune, aducând beneficii cetățenilor din Uniune și din afara acesteia. Continuă sa citesti

UE își reafirmă sprijinul comercial pentru Ucraina și Moldova

01 februarie 2024

Comisia a propus reînnoirea suspendării taxelor la import și a contingentelor pentru exporturile ucrainene către UE pentru încă un an, consolidând în același timp protecția produselor agricole sensibile din UE. Acest lucru se realizează în conformitate cu angajamentele UE de a sprijini Ucraina atât timp cât este nevoie. Aceste măsuri comerciale autonome (MCA) sunt în vigoare din iunie 2022 și reprezintă un pilon esențial al sprijinului ferm al UE pentru Ucraina și economia sa. Măsurile contribuie la atenuarea situației dificile cu care se confruntă producătorii și exportatorii ucraineni ca urmare a războiului de agresiune neprovocat și nejustificat al Rusiei. Deși principalul obiectiv al MCA este de a sprijini Ucraina, măsurile țin seama, de asemenea, de sensibilitățile agricultorilor și a altor părți interesate din UE. În acest scop și având în vedere o creștere semnificativă a importurilor de anumite produse agricole din Ucraina în UE în 2022 și 2023, MCA reînnoite conțin un mecanism de salvgardare consolidat. Astfel se asigură faptul că se pot lua măsuri de remediere rapide în cazul unor perturbări semnificative ale pieței UE sau ale piețelor unuia sau mai multor state membre. Continuă sa citesti

126 de milioane EUR pentru a sprijini porturile care se confruntă cu o creștere a fluxurilor comerciale din cauza războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei

11 ianuarie 2024

Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă notificată de România în valoare de 126 de milioane EUR pentru a sprijini investițiile în porturile care se confruntă cu o creștere a fluxurilor comerciale ca urmare a războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Măsura facilitează fluxurile comerciale înspre și dinspre Ucraina, în concordanță cu obiectivele planului de acțiune al UE pentru culoarele de solidaritate. România a notificat Comisiei planurile sale de a sprijini întreprinderile care își desfășoară activitatea în anumite porturi din România să investească în instalații suplimentare de manipulare sau depozitare pentru prelucrarea mărfurilor care au fost deviate de la rutele lor comerciale normale din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei și a imposibilității de a folosi rutele directe de export maritim ale Ucrainei. Schema, cu un buget de 126 de milioane EUR (aproximativ 626 de milioane RON), se va derula până la 31 decembrie 2024. Continuă sa citesti